MLB

Schimb Estrada – Lind

November 20, 2014

Adam Lind

Toronto Blue Jays și Milwaukee Brewers s-au pus pe treabă pentru a-și redesena loturile de jucători. Cele două formații au făcut un schimb în prima zi a perioadei de transferuri, schimb care îl duce pe Marco Estrada în Canada și pe Adam Lind în Milwaukee.

Presa americană speculează că transferul are la bază salariul piperat al lui Lind, care câștiga 7.5 milioane de dolari anul viitor, în condițiile în care Blue Jays au nevoie de întăriri pe mai multe posturi și se apropie vertiginos de un buget de salarii de 100 de milioane de dolari, fapt care îl pune pe Alex Anthopoulos într-o poziție foarte proastă.

Cu nouă jucători care au contracte garantate și cu găuri imense în pozițiile de outfilderi, baza a doua și în lot, Blue Jays vor fi, probabil, printre protagoniștii perioadei de transferuri, fiind evident că întreaga strategie trebuie regândită. Echipa are mulți jucători în perioada de renegociere și, susțin specialiștii americani, maxim 140 de milioane de dolari de cheltuit, astfel că plecarea lui Lind nu este deloc o surpriză, în condițiile în care pe același post există deja soluția Edwin Encarnacion, iar clubul l-a adus din Seattle pe Justin Smoak în timpul World Series.

De partea cealaltă, Estrada părăsește Milwaukee după cinci ani decenți în care a avut un rol mai degrabă secundar, fapt care ar putea continua și în Toronto, unde Todd Redmond și Chad Jenkins sunt primele două opțiuni ca titulari.

By

Tags: , , ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore