NHL

Lightning, prima finalistă… după logică

May 30, 2015

Steven Stamkos

Steven Stamkos, probabil cel mai subapreciat jucător al unei generații dominate de imaginea lui Sidney Crosby, va avea șansa să joace cu trofeul pe masă în NHL. Tampa Bay Lightning a reușit să depășească favorita New York Rangers în deplasare și a câștigat finala Conferinței de Est cu 4-3.

Stamkos nu a strălucit în ultimul meci, dar efortul colectiv al băieților din Florida a fost un exemplu pozitiv, gazdele nereușind să-și pună aproape deloc sub presiune adversarul. Ben Bishop a fost pus astfel în fața celui de-al doilea meci fără gol primit, paradoxal, la trei zile după ce încasase cinci și fusese schimbat în meciul precedent al finalei. Alex Killorn și Ondrej Plekanec au marcat golurile lui Lightning, în repriza a treia, jucătorii din Florida stabilind un record inedit: au eliminat trei dintre cele șase echipe participante la prima ediție a NHL.

Finala Stanley Cup începe miercuri, în Tampa, dacă în finală ajung Chicago Blackhawks, sau în Anaheim, dacă Ducks reușesc să câștige duminică dimineața.

By

Tags:

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore