NHL

Se face lumină în cazul Mike Richards

July 1, 2015

Pe 29 iunie, Los Angeles Kings au făcut una dintre cele mai ciudate mişcări din istoria recentă a NHL, după ce i-au desfăcut contractul de muncă lui Mike Richards, cândva cel mai în vogă centru din ligă. Clubul a anunţat atunci că jucătorul a încălcat contractul şi a reuşit să evite unul dintre cele mai costisitoare „divorţuri“ din istoria ligii, fără a da prea multe explicaţii suplimentare, astfel că presa americană a fost liberă să speculeze. Până astăzi.
Potrivit publicaţiei Winnipeg Sun, Richards a fost arestat de vameşii canadieni pe 17 iunie, după ce a încercat să introducă în ţară o cantitate impresionantă de analgezice, interzise în Canada, astfel că afirmaţia „breach of contract“ a prins imediat greutate. Povestea pare de-a dreptul incredibilă, pentru că poliţiştii au percheziţionat maşina timp de patru ore, fapt care nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost suspiciuni de trafic de droguri, aşa cum nici arestarea preventivă nu ar fi survenit în alt caz.
Pentru LA Kings, întâmplarea a venit ca o mănuşă, din punct de vedere al relaţiei contractuale, dar şi ca o nouă pată din punct de vedere al imaginii. De-a lungul acestui an, Jarett Stoll a fost arestat pentru posesie de cocaină, iar Slava Voynov a stat în închisoare pentru violenţă domestică, ambii fiind suspendaţi pe perioadă nedeterminată de către ligă.
Financiar însă, Kings au picat în picioare. Aproape incredibil. Cu un salariu de şase milioane de dolari prognozat pentru anul viitor şi alte 16 milioane de încasat de la Kings, Richards fusese pus iniţial pe lista jucătorilor disponibili, chiar dacă asta echivala cu o veritabilă catastrofă pe termen lung pentru californieni, graţie impactului pe care jucătorul urma să-l aibă asupra fondului de salarii până în 2025. Dacă Richards nu era achiziţionat de o altă echipă, clubul îi putea rule unilateral înţelegerea, fără a-i mai plăti salariul, dar cu destule consecinţe pentru fondul de salarii, numai că nu s-a mai ajuns aici. Cale de întoarcere oricum nu mai era. Relaţia dintre jucătorul de 30 de ani şi club s-a deteriorat dramatic în ultimul an, unul frustrant pentru californieni, ajungându-se până la retrogradarea centrului la echipa satelit din AHL, după ce reuşise doar 16 puncte în 53 de meciuri.

By

Tags: , ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore