NFL

NFL Preview: Oakland Raiders

September 13, 2015

Pot Raiders să devină competitivi din nou? A trecut foarte mult timp de când franciza din Oakland a fost relevantă pentru NFL, dar organizația are în istorie două sezoane de play-off care pot fi catalogate drept de lux. Anul acesta nu va fi, în mod evident, un nou episod pozitiv, dar mișcările pe care le face conducerea sunt bine intenționate. Fără să strălucească și să iasă în evidență, Derek Carr a avut un an bun la debut și a arătat progrese majore de care ofensiva din California poate profita masiv, iar apariția wide receiver-ilor Amari Cooper (via draft) și Michael Crabtree ar putea fi o nouă cărămidă pusă la baza unei noi formații teribile în Black Hole. Dacă Derek Carr demonstrează și anul acesta că este, într-adevăr QB franciză, atunci Raiders deja arată în cea mai bună formă din ultimii patru ani, iar cele trei victorii din 2014 ar putea fi dublate în acest an.

Cu ofensiva în mod reconstrucție, dar pe calea cea bună, defensiva devine principala problemă în Oakland. Jack Del Rio a devenit al nouălea antrenor principal din ultimii 12 ani, iar asta se vede exact în departamentul care face diferența într-o ligă dominată de apărări solide. Un nou sistem nu este exact ce și-a dorit lumea, iar lipsa fundașilor capabili să se apere împotriva pasei (exclus Kalil Mack, un talent mult peste medie) va produce mari găuri în propria treime. Totuși, motive de optimism există, conducătorii grupării preferând stabilitatea în acest compartiment, iar Raiders arată, și în apărare, cel mai bine din 2012 încoace.

Între toate necunoscutele unui sezon nou, Raiders au și niște certitudini. Împerecherea divizionară cu AFC North va produce patru meciuri de foc pe lângă cele șase din propria divizie, astfel că orice victorie va avea valoare dublă. Realistic, cinci victorii sunt multe pentru Raiders, diferența față de colegele de divizie și de „oaspeții“ din Nord fiind vizibile în acest moment, iar celelalte partide la fel de dure: Packers, Lions, Bears, Vikings. Mai sunt Jets și Titans, dar parcă un 2-14 ar fi prea dur pentru Derek Carr și ai săi.

raiders s

PREDICȚIE
Locul 28
ANTRENOR
Jack Del Rio
RECORD 2014
3-13
DRAFT
WR Amari Cooper, DE Mario Edwards Jr., TE Clive Walford, OG Jon Feliciano
VENIRI
WR Michael Crabtree, C Rodney Hudson, RB Roy Helu, LB Curtis Lofton, DT Dan Williams, LB Malcolm Smith, SS Nate Allen
PLECĂRI
SS Tyvon Branch, DE LaMarr Woodley, RB Darren McFadden, CB Tarell Brown
*sunt prezentate doar transferurile relevante

 

 

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore