NFL

Graham, victima numărul 1 a etapei 12

December 1, 2015

Jimmy Graham

Ca de fiecare dată în acest an, fiecare rundă din NFL aduce cu sine o listă nouă de accidentați, iar de data aceasta se discută de nume grele, ca Justin Houston (Chiefs), Jeremy Hill și Tyler Eifert (Bengals), Rob Gronkowski (Patriots), Allen Herns (Jaguars), Ben Roethlisberger (Steelers), Geoff Schwartz (Giants), TJ Ward, Sylvester Williams și Louis Vasquez (Broncos), Andre Ellington și Chris Johnson (Cardinals) și Jimmy Graham (Seahawks), numai ultimul însă confirmat și oficial. Tight End-ul care a fost protagonistul celui mai spectaculos transfer din inter-sezon a suferit o accidentare gravă la genunchiul drept (smulgere a ligamentelor) și va fi nevoit să privească restul sezonului de pe un pat de spital, el urmând să fie operat zilele acestea.

Accidentarea pune capăt unui prim sezon infect în Seattle, pentru fostul star din New Orleans, care încheie anul cu doar 605 yarzi recepționați și două TD în 11 meciuri începute ca titular, o productivitate mult sub așteptările fostei campioane. Seahawks au plătit un preț uriaș pentru Graham (Max Unger, Stephone Anthony și prima opțiune de draft) și au pariat că TE-ul va face repede tranziția de la jocul aerian al lui Drew Brees, la cel pe pământ condus de Russell Wilson, lucru care nu s-a întâmplat… decât în meciul de duminică.

Graham avea cea mai bună partidă a anului în momentul accidentării, fiind imposibil de oprit de către defensiva lui Steelers (patru recepții, 75 de yarzi). El va lipsi restul sezonului și, probabil, o parte din cantonamentul de vară, iar ofensiva din Seattle se va baza și mai mult pe rezervele Thomas Rawls (RB) și Luke Wilson (TE), cursa pentru locurile de wild card din NFC fiind extrem de intensă.

 

By

Tags:

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore