NFL

Johnson, tot mai aproape de retragere

February 26, 2016

Indianapolis Colts au decis să renunțe la serviciile lui Andre Johnson, starul venit din Texas fiind pus pe liber după numai un sezon în indiana, iar viitorul pare a fi într-un studio de televiziune, după 14 ani ca profesionist uzura ajungându-l și pe legendarul wide receiver. Johnson mai avea doi ani de contract cu Indianapolis, dar cele două părți negociază intens o despărțire care să nu fie costisitoare, retragerea devenind o probabilitate majoră, în condițiile în care ruperea înțelegerii i-ar lăsa pe Colts cu o gaură de 7.5 milioane de dolari în buget.
Venit din Houston vara trecută, Johnson nu a reușit să se integreze în sistemul de joc al Potcoavelor, iar accidentarea lui Andrew Luck nu a ajutat deloc. Unul dintre cei mai buni receiveri pentru un deceniu, Johnson poate încheia cariera pozitiv, cu 1.053 de recepții pentru 14.100 de yarzi (locul 9 la general) și 68 de reușite, sau poate alege calea lui Wes Welker și la 34 de ani să aibă un rol marginal într-o altă ofensivă cu riscul de a-și micșora șansele de a intra în Hall of Fame de la prima strigare. Canton pare o alegere mai bună.

Foto: Andy Lyons/Getty Images North America

 

By

Tags: , ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore