NFL

Soliai părăsește Atlanta

February 27, 2016

Atlanta Falcons și Paul Soliai nu au ajuns la un acord privind restructurarea contractului, iar veteranul plătește cu locul de muncă încăpățânarea din timpul tratativelor. Jucătorul de 32 de ani va fi concediat de club pentru că a refuzat o scădere a salariului de cinci milioane de dolari pe care urma să-i primească anul acesta, în condițiile în care noul sistem defensiv nu-l avantajează.
Venit acum doi ani în Georgia pentru un contract care pare o prostie acum, 32 de milioane salariu pe cinci ani, Soliai a avut un prim sezon excelent, continuând practic prestațiile din defensiva de la Miami Dolphins, unde a fost un jucător exponențial șase ani. Anul trecut însă, odată cu schimbarea antrenorului și a sistemului defensiv, productivitatea sa a scăzut, și pe fondul prezențelor mai puține în teren, iar acum el a devenit dispensabil, în ciuda contractului aparent beton pe care îl avea.
Jurnaliștii de la nfl.com au calculat că Atlanta va scuti 5.4 milioane de dolari din fondul de salarii și va rămâne cu o pagubă de 1.4 milioane de dolari pe an, până la finalul înțelegerii anterioare, singura condiție fiind ca Soliai să fie păstrat în lot până pe 1 iunie.

Foto: Scott Cunningham/Getty Images North America

By

Tags: ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore