NBA

Joe Johnson a fost concediat de Nets

February 27, 2016

Luna februarie este una a plângerii în NBA. Cluburile au dreptul să renunțe la anumiți jucători fără compensații, iar veteranii care au contracte foarte mari au șanse minime să continue la echipele care au riscat cu ei în acest an. Este și cazul lui Joe Johnson, jucător selecționat în All Star Game de șapte ori în carieră, care a fost pus pe liber de Brookklyn Nets, în special din cauza salariului uriaș pe care îl avea: 24.9 milioane de dolari.

„Nets îi mulțumesc lui Joe pentru lucrurile minunate pe care le-a făcut pentru echipă. A fost un profesionist desăvârșit de când a venit la noi, acum patru ani, și a devenit un membru marcant al echipei, oferind multe momente extraordinare. Îi urăm mult succes, în continuare“, se arată într-o declarație semnată de managerul general Sean Marks, una clasică pentru un astfel de moment.

Johnson a venit în Brooklyn din Atlanta, în 2012 și după un an de debut foarte bun s-a scufundat în mediocritate, la fel ca întreaga echipă. El are o medie de doar 11.8 puncte pe meci și, recent, a oprit seria de peste 900 de meciuri cu minim un coș marcat pe meci, momentele de strălucire din trecut fiind o raritate. Pentru Nets, este al doilea divorț major după cel de italianul Andrea Bargnani și tot al doilea prin buyout după cel a lui Derron Williams, pus pe liber în vară din cauza salariului jenant pe care îl avea, raportat la performanțe.

foto: nba.com

By

Tags: , ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore