Kyle Busch, primul succes al sezonului

April 9, 2016

Campionul NASCAR, Kyle Busch, a fost de mai multe ori aproape de primul succes stagional, dar l-a ratat mereu la mustață. Până în Martinsville. A șasea etapă din 2016 a fost cu noroc pentru pilotul de pe maina cu numărul 18, care a obținut, probabil, cel mai clar succes al oricărui pilot din acest an, în contradicție cu primele curse ale anului.

Busch a condus 352 dintre cele 500 de tururi de pistă și a fost periclitat doar de o neutralizare a cursei, la final, din fericire având nervii și mașina să-și ducă la capăt misiunea. Cu patru clasări între primii cinci piloți în patru din precedentele cinci curse, Busch a ajuns pe locul 3 la general și și-a asigurat calificarea în post-sezon, fiind greu de crezut că vor exista 17 piloți cu minim un succes în acest an.

AJ Almendinger i-a ținut piept, pe final, campionului, iar Kyle Larson, Austin Dillor și Brad Keselowski au închis Top 5, într-o zi proastă pentru favoriți. Carl Edwards, Brian Vickers, Paul Menard, Jimmie Johnson și Ryan Newman au prins un loc în Top 10, exact în această ordine, Matt Kenseth fiind marele ghinionist al zilei după restart, picând de pe locul 2 pe 15 într-un singur tur de pistă.

La general, lider a rămas Kevin Harvisk, cu 220 de puncte, Johnson păstrându-și el locul secund, cu 216. Kyle Busch e al treilea (215), Edwards, pe patru (206) și Joey Logano al cincilea, cu 196 de puncte. Cinci piloți au deja câte un succes în acest an, iar dacă istoria din ultimele două campionate se repetă, toți se vor revedea și în Chase.

By

Tags:

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore