NHL

Ultimul bal american pentru Datsyuk

April 11, 2016

Veteranul rus Pavel Datsyuk a  anunțat la finalul partidei dintre NY Rangers și Detroit Red Wings că aceste va fi ultimul play-off la care va mai participa, el acceptând deja o ofertă din Rusia, pentru a-și încheia cariera în KHL.

Datsyuk, 37 de ani, a participat la 14 dintre cele 25 de campanii câștigătoare ale formației din Detroit și a dezvăluit că dorul de casă și de familie a devenit prea greu de suportat, singurul regret fiind că îi va lăsa pe Red Wings într-o situație ingrată, din cauza salariului care va conta enorm în sezonul următor (7.5 milioane de dolari).

„Este singurul lucru de care îmi pare rău și o spun sincer. Acum aș fi vrut să fi semnat un contract anual și sând era gata să spun gata, dar nu se mai poate face nimic. Am mai stat un sezon din respect pentru familia Ilitch și pentru că nu am vrut să-i las într-un adevărat dezastru, iar dacă ar fi să mai semnez o dată aș proceda cu totul altfel“, a declarat dublul campion NHL în 2002 și 2008.

Datsyuk este una dintre legendele vii din NHL; cu patru Trofeeu Lady Byng și trei Selke cucerite de-a lungul carierei, iar anul acesta a fost al doilea juctor ca productivitate al echipei din Detroit, cu 49 de puncte în 67 de jocuri, el lipsind 15 la început de an. În 953 de partide, rusul are 314 goluri și 604 pase decisive, performanțe care îl plasează într-o companie foarte selectă în istoria echipei, alături de Steve Izerman, Gordie Howe și Alex Delvecchiio, toți componenți ai Hall of Fame.

By

Tags:

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore