MLB  »  SPECIAL

Americanii și-au ales reprezentanții pentru World Baseball Classic

February 10, 2017

usa

SUA au anunțat astăzi lotul de 34 de jucători care va participa la întrecerile WBC, practic Cupa Mondială la baseball, competiție ajunsă la a patra ediție și la care participă starurile din MLB… care au acceptat selecțiile.

Deși lipsiți de nume uriașe ca Mike Trout, madison Bumgartner sau Jake Arrieta, ca să amintim doar trei absențe, americanii par să aibă un lot suficient de bun pentru a da o replică serioasă campionilor din Republica Dominicană, cei care au șanse mari să trimită cel mai spectaculos lot la competiția din martie. De altfel, turneul se anunță unul special, nu mai puțin de 63 de jucători care au fost selecționați măcar o dată în All Star Game urmând să ia parte la întreceri, pentru iubitorii de baseball urmând un regal în toată regula.

usa roster

Lotul ales de veteranul Jim Leyland pare unul echilibrat, cu vedeta lui Miami Marlins, Giancarlo Stanton, cap de listă, și cu mai multe nume mari răspunzând prezent, Nolan Arenaldo, Buster Posey, Daniel Murphy, Paul Goldschmidt și Andrew McClutchen numărându-se printre probabilii titulari. Problema apare însă la aruncători, în condițiile în care primele opțiuni au fost eliminate din start după refuzuri categorice (Bumgartner, Arrieta), iar antrenorul care a lucrat timp de 22 de ani în MLB a fost nevoit să improvizeze. Nume ca Michael Fulmer, J.A. Happ și Tanner Roark nu spun mare lucru, dar specialiștii MLB dau asigurări că toți vin după un sezon excelent și sunt în formă bună, astfel că atacul pentru coroană poate să înceapă.

De altfel, Leyland a subliniat că a acceptat oferta de a reveni pe bancă după trei ani de la retragere tocmai pentru că vrea să câștige, avertizându-și jucătorii în acest sens. SUA deschid WBC pe 10 martie, contra Columbiei, și mai au ca adversare Canada și Republica Dominicană, într-o veritabilă grupă a morții.

Primele trei ediții ale turneului stelar au fost adjudecate de către Japonia (2006 și 2009) și R. Dominicană (2013), americanii nereușind să urce pe podium niciodată, deși au beneficiat mereu de echipe foarte bune.

Foto: bleacherreport.com/Brace Hemmelgarn/Getty Images

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore