NHL

Olli Jokinen se retrage ca Panteră

March 8, 2017

jokinen

Finlandezul Olli Jokinen, unul dintre cei mai buni hocheiști din ultimii 20 de ani, și-a anunțat retragerea din activitate, semnând un contract valabil pe o zi cu echipa unde a cunoscut consacrarea, Florida Panthers.

„Inima mea a fost mereu lângă Panthers și acum consider că activitatea mea este completă. Sunt recunoscător că am avut șansa să joc hochei în South Florida și să ajut la dezvoltarea acestui sport. Vreau să mulțumesc familiei, coechipierilor, antrenorilor și celor care m-au sprijinit de-a lungul carierei”, a declarat finlandezul pentru site-ul oficial al clubului, atacantul fiind una dintre legendele clubului.

În vârstă de 38 de ani, Jokinen a jucat șapte ani pentru Panthers, fiind căpitan timp de cinci sezoane. El deține recordurile de puncte (419), goluri (188), goluri decisive (36), goluri marcate în prelungiri (10), puncte reușite în superioritate (153) și șuturi (1.837), astfel că este de înțeles decizia clubului sin Florida de a-i oferi o retragere pe măsură, în pauza meciului cu New York Rangers.

Ales de pe poziția a treia a draftului din 1997 de către Los Angeles Kings, Jokinen se retrage cu 750 de puncte reușite (321 de goluri, 429 de pase) în 1.231 de meciuri jucate pentru zece formații din ligă. Ultimul său meci ca profesionist a fost consemnat acum doi ani, pentru St Louis Blues, ulterior el dedicându-se antrenoratului și construind o academie de hochei, alături de Tomas Vokoun și Radek Dvorak, foști coechipieri.

foto: nhl.com

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore