NFL

Rivera, premiat de Panthers

January 7, 2018

ron rivera

Într-o perioadă în care antrenorii nu mai sunt siguri de posturile lor nici când echipele pe care le conduc își depășesc condiția (vezi cazul Mike Mularkey), Carolina Panthers fac un pas înainte către normalitate. Clubul din Charlotte i-a oferit un nou contract antrenorului Ron Rivera, astfel încât acesta va rămâne la conducerea Panterelor până la finalul sezonului 2020.

„Sunt încântat pentru că îmi place cum arătăm ca echipă. Am făcut multe lucruri bune și avem oportunitatea să le continuăm. Lucrurile sunt pe drumul bun și putem continua să avem succes. Avem posibilitatea și forța să câștigăm și am intrat în play-off de patru ori în cinci sezoane, iar susținerea pe care o avem de la conducere nu poate fi decât benefică echipei și organizației. Și să nu uităm de fanii noștri. Sunt unul dintre motivele pentru care vreau să continui aici”, a explicat Rivera, după semnarea contractului.

Noua înțelegere este o veste bună pentru Panthers, viitorul anunțându-se unul cel puțin incert după ce patronul Jerry Richardson a decis să scoată franciza la vânzare după finalul acestui sezon. Rivera conduce gruparea de șapte ani, reușind un record foarte bun (64-47-1) și va câștiga 15.5 milioane de dolari pentru cele două sezoane adăugate contractului actual.

foto: Sean Gardner/Getty Images North America

By

Tags: , ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore