DAILY RECAP  »  NBA

Timberwolves i-au oferit cel mai urât cadou de aniversare lui LeBron

January 9, 2018

twolves

Așa ceva i se întâmplă foarte rar Regelui. Dar i se mai întâmplă.

Minnesota Timberwolves i-au umilit în sesiunea de jocuri de luni noaptea pe Cleveland Cavaliers din primul și până în ultimul minut, reușind să se impună cu 127-99, după ce au condus, la un moment dat, chiar și cu 41 de puncte diferență. De-a lungul disputei, LeBron James a fost, de departe, cel mai slab om de pe teren pentru candidata la titlu, cu un neverosimil -39 rating final, adică cea mai proastă prestație din carieră.

James a reușit doar zece puncte în 26 de minute, cel mai slab bilanț din ultimii patru ani, adăugând însă opt recuperări și patru pase decisive. A aruncat de numai opt ori la coș și a pierdut mingea de trei ori, fiind apoi înlocuit pentru că era evident că nu se mai poate schimba nimic.

Asemenea performanțe ale echipelor pentru care joacă Regele sunt rare și sunt puțini cei care își amintesc de momente de gen, iar faptul că James face unul dintre cele mai strălucitoare sezoane individuale ale carierei sale face și mai dramatic momentul. Wolves au interpretat, însă, o partitură perfectă, cu toți titularii Cavalerilor puși în mare dificultate, alături de James, Isaiah Thomas, Kevin Love, Jae Crowder și JR Smith reușind să marcheze 18 puncte, cu 20% procentaj al aruncărilor (6/30), iar asta în condițiile în care liderul a marcat zece puncte.

Tabloul e oribil dacă remarcăm că Smith n-a aruncat nici măcar o dată la coș, că Thomas a nimerit o dată plasa din cinci încercări, sau că toți titularii au avut ratinguri de -20 sau mai rău.

La jumătatea sfertului 3, frustrarea a devenit atât de evidentă încât Thomas a fost eliminat pentru o intrare criminală la Andrew Wiggins (lovitură brutală cu pumnul în bărbie), deși Cavs erau la -30  și nu se mai putea discuta de o revenire. După eliminarea lui Thomas, Regele a sunat retragerea, titularii fiind mutați pe bancă.

Privind strict statistica meciului se pot trage lejer concluzii deloc îmbucurătoare pentru echipa care ar trebui să-i priveze pe Golden State Warriors de un nou titlu. Cavaliers au fost umiliți sub panou (29-41 la recuperări), la aruncări reușite (42-60) și la disciplină defensivă, cei patru titulari din Minneapolis trimiși pe teren (Jeff Teague e accidentat) marcând 81 dintre cele 127 de puncte ale gazdelor. Aproape ireal.

Rezultatele zilei:

Pacers – Bucks 109-96, Nets – Raptors 113-114, Bulls – Rockets 107-116, Timberwolves – Cavaliers 127-99, Pelicans – Pistons 112-109, Kings – Spurs 100-107, Warriors – Nuggets 124-114, Clippers – Hawks 108-107.

Foto: Brad Rempel-USA TODAY Sports

 

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore