NFL

Bell nu mai vrea francizare

January 12, 2018

bell

Surpriză și nu prea înaintea meciului din Runda Divizionară dintre Pittsburgh Steelers și Jacksonville Jaguars. RB-ul LeVeon Bell a anunțat că nu va mai accepta francizarea din partea Oțelarilor și că nu va juca pentru echipă, anul viitor, decât dacă i se va oferi un contract pe termen lung „care să aibă valoarea dorită”.

Povestea este, practic, o reluare a celei de anul trecut, când cele două părți nu au ajuns la o înțelegere, iar Bell a refuzat să se prezinte în cantonamentul de vară, suferind apoi teribil în primele meciuri ale sezonului regulat, când evoluțiile sale au arătat clar lipsa antrenamentelor.

„Dacă mă francizează din nou voi spune: OK, joc sau nu sub francizare? Aici se va rezuma totul. Dacă sunt agent liber pot testa piața, deci nu exclud un an de pauză pentru a deveni agent liber”, a punctat jucătorul, care a avut un mesaj și pentru Steelers: „Evaluați-mă!”

Deși amenințarea lui Bell este reală, sunt șanse mici să se ajungă la un scenariu în care să și părăsească Pittsburgh. Fără să fie ideală, evoluția sub „francizare” aduce sume importante jucătorilor, doar că nu pe termen lung, astfel că „siguranța” este relativă, ori starul exact asta dorește și Steelers trebuie să facă ajustări serioase ale bugetului pentru a nu repeta bătăile de cap din pauza competițională anterioară.

foto: Joe Sargent/Getty Images North America

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore