NFL

Divisional Round: Patriots – Titans

January 13, 2018

brady tom

Încă este de jucat un meci în Foxborough sâmbătă noaptea, indiferent ce spun pronosticurile. „Pats nu pierd acasă în play-off!” este o realitate. Cu excepția celor trei ocazii în care au pierdut. „Titans au avut noroc cu carul! Nu au cum să repete succesul!” este o altă variantă de poveste, dar oare chiar nu au nicio șansă?

Tennessee abia și-a revenit după un meci în care Titanii și-au salvat antrenorul și în care au rescris istoria. Un meci în care Marcus Mariota a arătat că poate fi soluția reală pe termen lung,  Derrick Henry a arătat că nu totul se reduce la DeMarco Murray, alergând ca un nebun, iar Titans au deveit prima echipă de play-off de la Broncos care câștigă un meci în post-sezon deși au ajuns aici cu punctaveraj negativ.

Și la fel ca Broncos, conduși atunci de Tim Tebow, meciul următor e în Foxborough, cu marii favoriți de la Patriots, care n-au avut însă cele mai liniștite două săptămâni din acest an, organizația fiind nevoită să facă mai multe declarații pentru a arăta că lucrurile sunt OK în Paradis, și doar în ultima săptămână s-a focusat strict pe Tennessee, în fapt, cum era și normal.

Patriots au toate piesele pentru a se califica, pentru un nou meci maraton cu Steelers și pentru un nou titlu, dar ciclul se apropie de sfârșit. Realist, jocul lui Tom Brady din ultimele săptămâni, analizat la sânge, n-a fost grozav, apărarea a arătat destule fisuri, iar receiverii nu au repetat prestațiile din prima parte a sezonului. Sau poate Patriots și-au dat seama că nu au cum să piardă locul 1 și s-au relaxat. Doar în sezonul regulat.

Sub presiune

Derrick Henry, RB, Titans

Titans au nevoie de Henry mai mult decât au nevoie de Mariota. Rezerva lui Murray trebuie să care mingea până la epuizare pentru al treilea meci consecutiv. Și adversarii vor fi prietenoși de data aceasta. Deși Patriots și-au îmbunătățit mult linia secundă de la primul meci al anului, prima linie a fost catastrofală, mai ales pe pământ. Adam Butler, Eric Lee și Deatrich Wise au cedat 4.7 yarzi per fază, pentru a doua cea mai slabă defensivă din NFL, iar sâmbătă noaptea vor avea în față un RB cu cifre foarte bune și o medie de 4.3 YPC, astfel că există motive de îngrijorare. Patriots au fost mereu puși în dificultate pe pământ de către adversari în toate cele trei meciuri pierdute în play-off sub bagheta lui Bill Belichick, astfel că șansele lui Tennessee depind, exclusiv, de capacitatea lui Henry de a ține balonul și de a nu-l expune pe Mariota unor lovituri inutile.

Tom Brady, QB, Patriots

Este ciudat ca Brady să fie nominalizat ca omul sub presiune, dar realitatea este că timpul trece și pentru cvintuplul campion NFL. în ciuda opiniei generale că nu există nicio presiune pentru QB, în condițiile în care adversarii sunt atât de slabi, Brady se va afla sub microscop mai mult decât s-a aflat vreodată.

În primul rând are 40 de ani, apoi nu a jucat perfect în ultimele cinci partide, aruncând câte o intercepție în fiecare dintre ele, celebrele sale săgeți au început să rateze ținta sau să nu mai aibă forța din trecut, iar dezvăluirile ESPN au pus sub semnul întrebării însăși relația sa cu Belichick. În tot acest timp, presupusul său succesor, Jimmy Garoppolo, a strălucit în San Francisco, revitalizând o echipă muribundă și ridicând și mai multe semne de întrebare legate de decizia de a fi transferat în cealaltă parte a țării, iar presiunea a crescut cu fiecare meci câștigat de acesta.

Este adevărat însă că Titans au atâtea probleme în defensivă încât Brady nu ar trebui să se întrebuințeze foarte mult, mai ales că Rob Gronkowski nu este Travis Kelce, iar pățania TE-ului de la Kansas City i-a pus în gardă pe Patrioți. Dacă Brady va reduce la tăcere acest adversar modest o serie de întrebări vor primi răspunsuri, și viitorul va părea mai puțin sumbru în New England.

Duelul decisiv

Atacul pe pământ al Patrioților versus Prima linie defensivă a Titanilor

New England a folosit draftul pentru a-și acoperi găurile din apărare, dar a anticipat perfect asemenea meciuri contractându-i pe Rex Burkhead și Mike Gillislee să-i secondeze pe Dion Lewis și James White, compartimentul ofensiv pe pământ fiind printre cele mai slabe ale echipei. Gillislee n-a strălucit și nici nu va juca sâmbătă noaptea, dar Patriots tot au un avantaj enorm, cei trei RB eligibili fiind cunoscuți pentru capacitatea de a recepționa baloane aproape la fel de bine ca receiverii puri, cu 957 de yarzi adunați de-a lungul anului. Dacă punem de partea cealaltă incapacitatea apărării lui Tennessee de a se proteja de astfel de execuții (967 de yarzi permiși) cheia meciului este ușor de ghicit. Apărarea trebuie să iasă în evidență și să-l reducă la tăcere pe Lewis, numai că spre deosebire de Chiefs, Patriots au și alte arme ofensive, iar succesul de anul trecut e dovada. White a avut 14 recepții cu Falcons și a fost omul meciului, ori Titans nu au capacitatea de a acoperi atât de multe arme.

Predicție

Duelul Patriots – Steelers e inevitabil. Titans nu vor rezista și în Foxborough, iar episodul Chiefs nu se va repeta. Toate cifrele le sunt potrivnice Titanilor și singura lor speranță este să nu iasă prea rușinați din teren. Brady nu a pierdut niciodată cu un QB care a debutat în play-off și nici cu Mike Mularkey, iar sâmbătă noapte istoria nu se va rescrie.

Patriots +15

Foto: Tim Bradbury/Getty Images North America

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore