McCutchen a adus lumina în Pittsburgh, după ani de mediocritate

January 27, 2018

Când Pittsburgh Pirates vor intra pe teren pentru primul meci al sezonului regular din MLB, contra celor de la Minnesota Twins, fanii nu vor mai auzi crainicul anunțând prezența în linia de start a numărului 22 pentru prima dată din 2009. Este greu de imaginat cât înseamnă un jucător pentru o franciză, atunci când se află în ultimul an de contract, dar în cazul lui Andrew McCutchen, lucrurile se pot transpune ușor în cuvinte: indispensabil și incomensurabil.

După ce a fost draftat direct din liceu în 2005, McCutchen a arătat destule până în 2009 ca echipa din ligile minore unde și-a început cariera să devină prea mică. Pe 4 iunie, la prima sa apariție în teren, ca center fielder și la bătaie în fața a 20.000 de fani ai Piraților, McCutchen a atins bazele în trei ocazii, marcând de fiecare dată.

Primii ani petrecuți în Pittsburgh au fost presărați cu mai multe minusuri decât cu reușite, dar fanii din Steel City au simțit imediat că ceva se schimbă. Cu fiecare sezon care a trecut aceștia au venit în număr tot mai mare la arenă, nu să-i vadă pe Neil Walker și Pedro Alvarez, ci pe McCutchen.

În 2012, secretul era deja cunoscut. McCutchen a devenit jucătorul esențial al echipai la numai 25 de ani, conducând statistica WAR în fiecare dintre cei patru ani în care a jucat pentru Pirați. Asistența a trecut de două milioane, iar CF-ul a ajuns pentru a doua oară în All Star Game și a cucerit primele premii Golden Glove și Silver Slugger din carieră.

O construcție în jurul lui McCutchen a devenit evidentă după acel sezon, iar Pirates, conduși de Clint Hurdle, au acționat în consecință. Starling Marte a primit rolul de titular, iar Russell Martin 17 milioane de dolari pentru doi ani în postura de catcher și lucrurile au mers din ce în ce mai ușor. Cu un jucător care știa bine jocul și cum să managerieze rotația aruncătorilor, cu venirea lui AJ Byrnett în 2013, probabil cea mai bună mișcare din istoria francizei și cu o rotație senzațională după venirea lui Francisco Liriano și promovarea lui Gerrit Cole (la vremea aceea, doar 22 de ani), Pirates au reușit să-și pună la punct un lot fantastic. Fără să spargă banca.

În 2013, tot grupul a atins armonia perfectă, iar McCutchen i-a învins pe Paul Goldschmidt și YAdier Molina pentru titlul de NL MVP, primul pentru Pirates după cel cucerit de Barry Bonds în 1992. Ca un paradox, și Bonds a lăsat Pittsburg tot pentru San Francisco și tricoul lui Giants.

Și dacă performanțele personale au fost ca o validare a valorii lui McCutchen, faptul că Pirates au câștigat 94 de partide în acel sezon și s-au calificat prima dată în play-off după 22 de ani, au confirmat statutul de lider pentru star. Pittsburgh, franciză condusă de un patron zgârcit și exemplul perfect de mediocritate în baseball, a reușit să facă rezultate cu un buget de 66 de milioane de dolari. Cam jumătate din cât a cheltuit St Louis Cardinals pentru succesul din divizie (117M).

Ca rezultate al frugalității autoimpuse, Pirates au fost nevoiți să joace în runda Wild Card, cu Cincinnati Reds, și, într-un meci memorabil, dacă nu cel mai memorabil din istoria recentă, Russell Martin a trimis mingea aruncată de Johnny Cueto direct în tribune, declanșând nebunia și cea mai spectaculoasă perioadă din mileniul 3 pentru Pirates.

Au urmat trei ani în care Pittsburgh a mers mereu în play-off și cinci ani cu minimum două milioane de fani în tribune, serie întreruptă anul trecut, când Pirates au câștigat doar 75 de meciuri, iar fanii s-au îndepărtat, din nou, de baseball.

Acum, McCutchen se pregătește să-și asume un nou rol în San Francisco și să își aleagă destinația la final de an. Pe 11, 12 și 13 mai, fanii Piraților îl vor vedea, pe propriul teren, evoluând pentru un rival, iar numerele din dreptul său vor rămâne doar istorie.

La 30 de ani, McCutchen este unul dintre cei patru jucători care au reușit să marcheze 200 de HR pentru Pirates, în 129 de ani de existență a francizei. Cel mai spectaculos, însă, pentru o echipă al cărui tricou a fost îmbrăcat de Honus Wagner, Roberto Clemente, Willie Stargell sau Bonds, McCutchen este singurul jucător din istorie cu cel puțin 200 de HR și 100 de baze furate.

În ultimul an, însă, zvonurile privind un eventual transfer au fost la ordinea zilei când numele McCutchen a fost pus pe tapet. Evoluțiile sale au fost în declin cu un an înainte, atât la bătaie cât și în teren, iar starul a răspuns cum un star poate să răspundă. A reușit un an statistic senzațional, în ciuda problemelor echipei generate, probabil, și de suspendarea lui Marte, cu 121 OPS+, și evoluții sigure atât ca RF cât și ca CF. iar la finalul sezonului, când soția i-a oferit un fiu, i-a dat numele Steel, ca omagiu pentru Pittsburgh, The Steel City.

Orașul nu l-a dezamăgit, chiar dacă o revenire în 2019 pare puțin probabilă. Fanii au reacționat dur la tranzacție, amenințând cu un boicot în masă. Vestiarul nu l-a dezamăgit, majoritatea covârșitoare a colegilor solicitând să fie lăsați și ei să plece. Posibil ca nici clubul să nu-l fi dezamăgit.

Din momentul transferului, McCutchen a evitat să pună gaz pe foc, pentru că oricât de dureroasă ar fi o asemenea despărțire și câte emoții ar genera, sportul, mai ales cel american, este o afacere. Pentru Pittsburgh, sportul este un business, iar fanii lui Pirates, Steelers și Penguins știu asta. Rămâne însă un gust amar pentru că, indiferent de recordul lui Pirates, cu McCutchen la comandă, știau că nimic rău nu se poate întâmpla, chiar și cu sincopa de anul trecut. Fără McCutchen, certitudinea înseamnă, momentan, reîntoarcerea în mediocritate.

Foto: Justin Berl / Getty Images Sport / Getty

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore