Dillon, campion la Daytona

February 20, 2018

Sezonul 2017 din NASCAR s-a deschis cu o cursă de senzație la Daytona, iar așteptările pentru cursa de deschidere a noului sezon au fost la fel de mari. și nimeni n-a fost dezamăgit.

Doar zece piloți au reușit să termine cursa neatinși, iar Austin Dillon și-a trecut numele în galeria câștigătorilor după un final fenomenal, cu o depășire în penultimul viral al ovalului care i-a furat practic victoria lui Aric Almirola. Dillon l-a atins pe Almirola când acesta încerca să-l blocheze și l-a dat la o parte, retrogradându-l până pe locul al 11-lea, într-o cursă care a semănat cu o ruletă rusească și care s-a desfășurat la o viteză medie de 202 mile pe oră.

Ultimul tur a fost, de altfel, și singurul terminat de Dillon pe primul loc, acesta scuzându-se la final în fața lui Almirola pentru contact, dar recunoscând că la Daytona totul e permis. Mai ales când te afli la volanul unul Chevrolet celebru, cu numărul 3, același pe care l-a purtat legendarul Dale Earnhardt Sr. La unicul său succes în Cursa Americii, acum două decenii.

Mai departe în ierarhie, marii câștigători ai contactului Dillon – Almirola au fost debutantul Darrell Wallace Jr, care intră în NASCAR cu un nesperat loc 2 în Daytona 500, și Denny Hamlin, aterizat pe locul al treilea al podiumului după ce a fost chiar la conducere timp de 22 de tururi.

De altfel, clasamentul final nu a fost deloc unul care să arate realitățile cursei, cel mai bun om pe durata ei, Ryan Blaney, terminând al 7-lea, după ce a condus 118 tururi și a câștigat una dintre speciale. Joey Logano a fost al patrulea, Chris Buescher al cincilea, iar Paul Menard al șaselea, primul clasat din afara piloților care participă la întrecerile campionatului oficial fiind Justin Marks, pe locul 12.

Dar unde sunt numele grele?

Ei bine, după mai multe busculade teribile, Jimmie Johnson a terminat pe 38, Kasey Kahne pe 34, Brad Keselowski pe 32, Kurt Busch pe 26 și Kyle Busch pe 25. Ultimul a fost și singurul dintre cei enumerați care a terminat cursa.

Printre victimele accidentelor s-a aflat, din păcate, și Danica Patrick, cea care și-a încheiat cariera din NASCAR cu un abandon și un loc 35, până la viitorul pilot de sex feminin ea urmând să rămână un etalon în privința rezultatelor sexului frumos în cel mai dur sport auto de pe planetă.

FOTO: Sarah Crabill/Getty Images North America

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore