NHL

NHL Draft 2019, are loc în Vancouver

March 2, 2018

NHL a anunțat gazda următoarei ediții de draft, iar marii câștigători sunt cei de la Vancouver Canucks, care vor deschide festivitățile celui de-al 50-lea sezon din istoria francizei cu stil.

Orașul canadian, care va fi și gazda Campionatului Mondial de Juniori, va primi astfel cei mai promițători jucători eligibili pentru intrarea în NHL pe 21 și 22 iunie, fiind pentru a treia oară când Canucks vor avea această onoare. Anterior, Vancouver a fost gazdă în 1990 – BC Place Stadium și 2006 – General Motor Place, actuala Rogers Arena, unde va avea loc ediția din 2019.

Tradițional, draftul din hochei oferă un spectacol cel puțin la fel de interesant ca cel din fotbalul american, cu amendamentul că în NHL există foarte puține nume care să nu fi convins ulterior după ce au fost numărul 1 la alegeri. Printre oamenii care au avut cariere remarcabile în mileniul 3 și care au fost aleși de pe prima poziție, amintim pe  Alex Ovechkin (Washington, 2004), Sidney Crosby (Pittsburgh, 2005), Erik Johnson (St. Louis, 2006), Patrick Kane (Chicago, 2007), Steven Stamkos (Tampa Bay, 2008), John Tavares (NY Islanders, 2009), Taylor Hall (Edmonton, 2010), Ryan Nugent-Hopkins (Edmonton, 2011), Nail Yakupov (Edmonton, 2012), Nathan MacKinnon (Colorado, 2013), Aaron Ekblad (Florida, 2014), Connor McDavid (Edmonton, 2015), Auston Matthews (Toronto, 2016) și Nico Hischier (New Jersey, 2017).

foto: nhl.com

By

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore