NFL

Eagles au renunţat la doi veterani

February 26, 2013

Cullen Jenkins

Chip Kelly continuă remodelarea lotului celor de la Philadelphia Eagles, momentan prin concedieri sau renegocieri de contracte. Astfel, Eagles au renunţat la doi dintre veteranii care nu mai corespundeau nici valoric nici financiar noilor idei de dezvoltare, semn că în NFL nu mai există loc de sentimentalisme.

Primul pus pe lista disponibilizaţilor a fost Cullen Jenkins, unul dintre componenţii Dream Team-ului din 2011, jucător productiv, dar cu un salariu imans: 5.5 milioane de dolari. Jenkins a reuşit o medie de 9.5 sacks în ultimele două sezoane, numai că vârsta sa, 32 de ani, a fost considerată prea înaintată pentru un asemenea salariu. Cum şi defensiva ar urma să se schimbe de la un sistem 4-3 la unul 3-4, locul său ar fi fost pe banca de rezerve astfel că gaura din buget trebuia evitată.

Doar câteva ore mai târziu, Eagles au anunţat că au întrerupt şi colaborarea cu Mike Petterson, cel mai vechi jucător din lot. Ajuns în 2005 în Philadelphia (runda 1 de draft), Petterson a jucat din ce în ce mai puţin, anul acesta el bifând doar 5 meciuri cu 6 tackles şi un sack. „Vreau să le mulţumesc suporterilor pentru aceşti opt ani minunaţi. Nu este uşor să spui la revedere unor fani aşa buni. Scopul meu a fost să vin în fiecare zi la muncă şi să fac din Eagles cea mai bună organizaţie din ligă. Am fost tratat ca un membru al familiei şi respectat din prima zi. Îmi va fi dor de coechipieri şi antrenori şi mereu voi păstra un loc în inima mea pentru acest oraş şi această echipă”, a declarat jucătorul imediat după anunţul divorţului.

 

By

Tags: , , ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore