NBA

Final jenant pentru două echipe legendare

April 27, 2013

lakers ko

Los Angeles Lakers şi Boston Celtics au câştigat împreună 33 de titluri NBA dar părăsesc sezonul 2013 după evoluţii jenante în primul tur de play-off. Ambele sunt connduse cu 0-3 după primele 3 dispute şi cum nimeni, în toată istoria NBA, nu a revenit de la 0-3, orice discuţie despre remontări surpriză pare ilogică. Mai ales la cum joacă cele două formaţii lipsite de starurile Kobe Bryant şi Rajon Rondo.

În California, frustrarea e maximă după meciul 3 cu Spurs. Politica falimentară de transferuri a făcut ca în tricourile aurii cu violet să joace oameni ca Andrew Goudelock (aureolat cu titlul de MVP în D-League, dar aflat la primul meci în NBA), Darius Morris, Chris Duhon sau Earl Clark. În acest timp, jucători plătiţi cu 34.2 milioane de dolari au privit partida din tribună sau la televizor, accidentaţi. Eliminarea nu mai poate fi evitată după un show încheiat cu 89-120, adică cea mai drastică înfrângere din istorie în propria arenă, iar de duminică, va începe o telenovelă legată de Dwight Howard şi următoarea lui destinaţie. „Moşii” Bryant şi Steve Nash vor rămâne la Lakers, dar Mike D’Antony a autâzit, pentru prima dată în acest sezon, o sală întreagă strigând „We want Phil!”.

În Boston,primul meci de după atentate a fost ca unatentat. Un atentat la jocul de baschet, încheiat cu un succes clar şi lejer al vizitatorilor de la New York Knicks. Carmelo şi compania nici măcar nu au trebuit să forţeze în faţa unei echipe care suferă teribil şi care mai are un singur om cu adevărat de calibru în ofensivă, Paul Pierce, iar când jocul său suferă, verzii nu există. Celtics au reuşit să coboare atât de rău nivelul ofensivei în prima parte cu Knicks încât Kevin Garnett a devenit vedetă cu intervenţiile de sub panou pentru că echipierii săi au ratat din orice poziţie posibilă şi imposibilă. După 3 meciuri, Celtics n-au reuşit să treacă de graniţa celor 80 de puncte, atenţie, în faţa unui adversar care nu a strălucit nici ofensiv, nici defensiv, dar care a profitat din plin de nerozenia băieţilor lui Doc River.

 

By

Tags: , , , , ,

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore