Adio, dar rămân cu tine

October 30, 2013

Jim Leyland

E timpul, a spus Jim Leyland. „E timpul să renunţ la funcţia de manager de la Detroit Tigers şi să accept o altă poziţie în club”, a completat antrenorul luni, dar prea puţină lume a fost surprinsă de anunţ.

În fapt, spun jurnaliştii de la mlb.com, Leyland a luat decizia de pe 7 septembrie, când l-a anunţat pe Dave Dombrowski. Sâmbătă, după eşecul cu Red Sox, le-a spus şi jucătorilor că va pleca. Despărţirea a devenit oficială luni, şi anunţul lui Leyland a pus capăt unei domnii de opt ani şi unei cariere de manager de 22 de ani. Una dintre cele mai frumoase din întreg sportul american.

Leyland a explicat că simte cum rămâne fără energie la 68 de ani, şi că a considerat că e mai drept să renunţe dacă nu mai simte mare lucru pentru baseball. Aceleaşi sentimente l-au făcut să demisioneze şi în 1999, când conducea pe Colorado. „Nu cred că ar fi corect pentru organizaţie, dl Ilitch, management, jucători şi antrenori dacă aş continua. Focul aproape că s-a stins”, a încheiat legendarul manager, şi de data asta retragerea sa pare „pe bune”.

La final, legendarul manager, a cărui carieră în baseball a împlinit 50 de ani sezonul acesta, a refuzat să spună la revedere, el intenţionând să rămână aproape de sportul pe care l-a iubit. Pentru un catcher care n-a trecut niciodată mai sus de Minor League şi care, la un moment dat, s-a gândit să se întoarcă în fabrica din Perrysburg, Ohio, a fost o carieră strălucitoare.

Leyland a urcat către MLB urmând o potecă lungă şi dificilă. După mai bine de un deceniu de management al scouterilor de la Tigers, perioadă în care au apărut jucători ca Alan Tramell, Lou Whitaker sau Kirk Gibson, Leyland a primit prima şansă de a antrena în MLB sub comanda lui Tony LaRusa, la White Sox, în startul decadei nouă dinmileniul trecut. Numele său a apărut apoi pe lista candidaţilor la postul lăsat vacant de Chuck Tenner când acesta a plecat de la Pittsburgh Pirates şi urcuşul putea să înceapă.

Când Leyland a devenit principal, rezultatele au apărut imediat. A construit o franciză fantastică, fără cheltuieli excesive, în Pittsburgh, iar Pirates au câştigat trei titluri consecutive în National Legue Easta (1990-1992), fiind primul manager al lui Barry Bond, alături de care a clădit o relaţie excepţională, şi, poate cel mai important, până anul acesta a fost ultimul manager al Piraţilor cu trofeu.

Cu un CV suficient de bun pentru un nou pas înainte, Leyland a acceptat provocarea lui Dombrowski şi a trecut la Florida Marlins în 1997, o echipă care avea în lot staruri ca Gary Sheffield, Kevin Brown, Moises Alou sau Al Leiter, şi aştepta titlul. Leyland i-a dus pe Marlins pentru prima dată în play-off şi, logic, către World Series şi titlu, numai că în loc de petrecere, sezonul s-a terminat cu un scandal care a împrăştiat toate vedetele către alte echipe din MLB. Rămas la conducerea (deşi putea refuza) unei echipe formate din puşti şi jucători expiraţi, Leyland a înregistrat unul dintre eşecurile sale, Marlins adunând doar 54 de succese şi 108 de înfrângeri. A urmat un alt sezon slab, în Colorado, când a demisionat şi a anunţat că intenţionează să spună adio carierei de manager.

De ani buni însă, Leyland visa să antreneze în Detroit, iar în 2005 a apăut oportunitatea. Veteranul n-a refuzat oferta şi a reuşit să transforme o franciză care nu mai terminase pe plus din 1993 într-una mai bună decât cea care cucerea titlui în 1984. În primul an, Tigrii lui Leyland au câştigat meciul de Wild Card din American League şi au ajuns până în World Series, unde au cedat în cinci meciuri contra celor de la Cardinals. A fost povestea Cenuşăresei pentru o franciză care părea condamnată la mediocritate şi startul unei perioade fabuloase pentru Tigers.

În şase dintre cei opt ani când au fost conduşi de Leyland, Tigers au avut record pozitiv, iar în patru au ajuns în play-off. Detroit a câştigat ultimele trei titluri în AL Central şi a ajuns măcar până în finala American League, iar în 2012 echipa a pierdut World Series cu Giants. Leyland a devenit abia al doilea manager din istoria lui Detroit care duce echipe de trei ori consecutiv în play-off, ultimul care a reuşit performanţa fiind Hughie Jennings, în… 1912.

Leyland a reuşit să modeleze un câştigător al trofeului Cy Young din Justin Verlander, şi doi jucători care au câştigat trofeul MVP în Al în ani consecutivi: Verlander şi Miguel Cabrera. Echipa sa din acest an ar putea avea din nou un MVP în Cabrera, un câştigător al trofeului Cy Young în Max Scherzer şi un câştigător al trofeului de Debutantul Anului în AL prin Jose Iglesias.

În fiecare din ultimii trei ani, Leyland a antrenat fără certitudinea că va conta, el semnând mereu înţelegeri pe un singur sezon. De fiecare dată însă, în octombrie, a decis să mai rămână un an, după formula bunului său prieten, Tony LaRusa, fără a fi prins într-un contract de lungă durată văzut ca o legătură periculoasă dacă ar fi decis să o ia pe alt drum. Jurnaliştii americani susţin că LaRusa a fost unul dintre puţinii oameni pe care Leyland l-a consultat înainte de a se retrage, o decizie venită, se pare, abia în ultimele luni.

Până în septembrie, nu au existat semnale că Leyland ar vrea să renunţe. În iunie, managerul anunţa presa că nu se pune problema să nu continue şi în 2014, dacă Tigers îl vor dori în continuare, numai că următoarele două luni au schimbat, brusc, situaţia. Vârsta a jucat un rol important, managerul admiţând că la aproape 69 de ani, seria cu Boston a fost istovitoare.

Cele 700 de victorii înregistrate în aceşti opt ani îl clasează pe locul 3 în istoria lui Detroit, după Sparky Anderson (1.331 de victorii) şi Jennings (1.131), iar procentajul său de reuşită (54%) este al doilea după cel al lui Steve O’Neill (55.1%) într-un top care a inclus doar managerii cu minim 1.000 de meciuri la conducerea lui Detroit.

În istoria MLB, Leyland va rămâne pe locul 15 cu 1.769 de victorii şi pe 7 la prezenţe în play-off (cu opt), după LaRussa, Bobby Cox, Joe Torre, Casey Stengel, John McGraw, Joe McCarthy şi Connie Mack, ultimii patru deja în Hall of Fame.

Credit foto: Leon Halip/Getty Images North America

By

Tags:

web design by SianImage.RO
Hochei - Jocuri Online - Bucură-te de gustul victoriei!
Livescore